Orice nou angajat intra in organizatie cu atitudinea “eu sunt”. Un lider adevarat insufla oamenilor sai atitudinea de “noi suntem”. Individualismul este, in acest caz, complementar cu spiritul de echipa. Ce se intampla oare daca fiecare din echipa, inclusiv seful, este un “eu sunt”? Cine mai misca bolovanul, cine mai asigura combustibilul de energie si entuziasm?
Echipa este locul in care fiecare isi dezvolta personalitatea dar in acelasi timp este o rotita din mecanismul complex al echipei. In acest sens, mi-a placut mult exemplul lui Zig Ziglar din cartea „Alte motive pentru a zambi”:
In trecut, la concertele de orga din biserici, cineva din spatele scenei trebuia sa „sufle” in orga. Odata, la un concert al unui organist apreciat, intr-una din pauze , acesta a mers in spatele scenei unde a fost intampinat de un domn agreabil si vesel care sufla in orga.
Acesta l-a salutat, spunand: „Facem un spectacol minunat, nu-i asa?”. Organistul i-a raspuns: „Ce vrei sa spui cu <facem>?”, apoi a plecat intorcandu-i spatele.
Cand a revenit pe scena, a atins clapele orgii si nu s-a auzit nimic – orga nu a scos nici un sunet. S-a dus repede in spatele scenei si i-a spus domnului respectiv: „Da, <facem> un spectacol minunat, nu-i asa?”.
Happy managing!
