Sunt filme care ne raman in minte multa vreme dupa ce le-am vizionat. Ne pot “atinge” in mod diferit, bineinteles. Insa unele filme transmit un mesaj puternic, care merge dincolo de preferintele personale. Dovezile de putere, acceptare, perseverenta sau depasirea propriilor limite ne pot sprijini in momente dificile.
Iti propunem ca sursa de inspiratie o lista de 7 filme care ne-au placut si pe care le-am revedea in orice moment cu placere (ordinea este aleatorie):
1. The King’s Speech – o minunata lectie de leadership, care prezinta intelepciunea unui rege de a-si accepta problema personala si curajul de a porni o lupta cu el insusi pentru a se ridica deasupra obstacolelor, in slujba unei cauze mai presus de sine.
2. Pay it forward – un film despre generozitate, despre bunavointa de a face un bine cuiva fara a pretinde ceva in schimb si despre importanta lui “Da mai departe!”.
3. Invictus – un film despre puterea iertarii in conditii de nesiguranta si dorinta eliminarii diferentelor rasiale printr-o lectie de leadership.
4. Moneyball: Arta de a invinge – contureaza indarjirea unui antrenor de a schimba regulile comunitatii de sport si traiectoria ideilor care aveau sa revolutioneze sportul. Un film despre limitari si importanta creativitatii, despre contributia fiecaruia la succesul unui “intreg”.
5. The pursuit of happyness – un film despre supravietuire, despre puterea de a merge mai departe, de a nu renunta, in pofida esecurilor intampinate.
6. Mr. Holland’s Opus – un film despre ce inseamna sa fii un lider transformational, despre rolul “dascalilor” in descoperirea talentelor acolo unde te astepti mai putin.
7. Hotel Rwanda – intr-o expresie: “a deschis mana cand nimeni altul nu a facut-o” un film cutremurator inspirat din realitate, care vorbeste despre curajul si altruismul unui singur om care salveaza vietile a peste o mie de oameni, cu riscul propriei vieti.
Vizionare placuta!
