La 15 noiembrie 1955, un articol nesemnat aparea in “The Economist”, intitulat simplu “Legea lui Parkinson”. Acesta sustine ca “Munca se extinde pentru a umple timpul alocat indeplinirii ei“.
Ca exemplu, Parkinson a folosit cazul unei doamne in varsta care isi poate petrece intreaga zi pentru a scrie si expedia o scrisoare nepoatei. O ora dureaza gasirea unei carti postale, o alta ora pentru gasirea ochelarilor, o jumatate de ora in cautarea adresei, o ora si un sfert pentru compunerea scrisorii si douazeci de minute pentru a decide daca sa ia sau nu umbrela, atunci cand merge la cutia postala de pe strada vecina. Efortul total care ar necesita 3 minute din timpul unei persoane ocupate poate, în acest mod, epuiza o alta persoana dupa o zi de indoiala, anxietate si truda.
Similar, la nivel organizational, un angajat poate pregati o documentatie de oferta pentru un client atat intr-o jumatate de ora – concentrandu-se doar pe aspectele importante ale prezentarii, cat si in 3 zile – descriind in detaliu produsele/serviciile, alocandu-si timp pentru analiza , revizuiri, cercetare concurenta.
Altfel spus, exista o tendinta naturala a oamenilor de a incerca atingerea obiectivelor organizationale cu maximum de resurse care se aloca.
Legea lui Parkinson sustine 2 lucruri aparent opuse si totusi complementare:
– Limiteaza sarcinile la cele importante pentru a scurta timpul de munca,
– Limiteaza timpul de munca pentru a limita sarcinile la cele importante.
Mult succes!